Tuesday, January 10, 2012

Periuta de dinti electrica vs periuta traditionala

Prima periuta de dinti electrica, numita Broxodent, a fost produsa in anul 1954 in Elvetia de catre Dr. Philippe-Guy Woog. Initial acest tip de periuta de dinti a fost creata pentru pacientii cu probleme motorii si pentru pacienti care purtau aparate ortodontice. Intre timp, periuta de dinti electrica a fost introdusa global si este folosita de aproximativ 20% dintre utilizatorii de periute de dinti (conform Chicago Dental Society).

Primul studiu care a confirmat superioritatea periutelor de dinti electrice a aparut in anul 1956 si a fost realizat de catre Pr. Arthur Jean Held in Geneva. Un studiu asemanator a fost publicat de catre Cochrane Oral Health Group in Ianuarie 2009. Acest studiu a fost realizat cu ajutorul a 3855 de participanti si a avut ca principal scop identificarea impactului periutelor electrice asupra inflamarii gingiilor si a placii dentare. 

Studiul a demonstrat ca periutele de dinti electrice protejeaza impotriva inflamarii gingiilor mai bine decat periutele traditionale. De asemenea, acestea sunt mult mai eficiente in eliminarea placii dentare. Desi au fost testate diverse tipuri de periute electrice, doar periutele care au o miscare oscilatorie (adica periuta se roteste intr-o directie iar apoi in directia opusa) sunt superioare in protejarea gingiilor si eliminarea placii, atunci cand sunt comparate cu periutele de dinti traditionale.


Un aspect foarte important in curatatea dintilor cu periutele electrice este faptul ca folosirea unei astfel de periute nu inlocuieste curatarea prin miscarea periutei de sus in jos pe fiecare dintre (in acelasi mod ca o periuta traditionala).

Pentru mai multe informatii, va asteptam in cabinetul nostru stomatologic din Soseaua Mihai Bravu, Bucuresti.